noaptea alba a plimbărilor

concomitent cu prima noapte de vară în bucureşti, a avut loc noaptea albă a muzeelor. mi-am făcut traseu mental cu toate obiectivele de atins încă de la începutul săptămânii. dar planul de acasă nu s-a potrivit cu realitatea din târg. am reuşit să intru doar la muzeul de geologie, lăsând muzeul ţăranului român mult în urmă cu regret. marea de oameni era descurajantă.

şi totuşi...

mi-am strâns câţiva prieteni aproape, am vizitat botanica şi nu cotroceniul, am băut limonadă şi am mâncat profiterol, m-am bucurat să văd mai multă lume pe străzi, înghesuindu-se la muzee decât mi-aş fi putut imagina că poate fi scoasă din case. am concluzionat că forţa oraşului este totuşi în mulţimea aceasta dornică de viaţă şi de interacţiune, am admirat pantomima de la muzeul de artă, am hălăduit prin bucureşti la 2 noaptea, am respirat toată iasomia care ieşea în stradă din curţile de pe carol şi am făcut cu ochiul lunii mari şi aproape perfecte care se lăsa admirată printr-un văl fin.

mai vreau...

vine vara!

azi noapte a fost prima noapte de vara in bucuresti... ferice de noi...si de cei care au trecut prin fetesti de vineri in drum spre niste tarmuri abandonate acum vreo 9 luni...

cu marea-n suflet, astept si astept... caci vantul e prietenul meu bun!

o partidă de rugby la buckingham

pentru a exemplifica tot ce am spus mai jos, iata o poză interesantă. peluza din faţa buckinghamului. doi tineri se joacă cu mingea de rugby. era 13.00. unul dintre ei e la costum...

survolând londra

rămăsesem datoare cu explicaţii privind fascinaţia pe care a exercitat-o londra din primul moment asupra mea.

căsuţele cochete şi ordonate, aşa cum mi-am imaginat că ar trebui să fie în centru, te întâmpină de la intrarea în oraş. nu am vazut nimic care să îmi amintească de un bloc. cele mai înalte clădiri aveau trei etaje (nu socotesc aici monştirii de sticlă şi oţel din centrul financiar).

se construieşte mult în londra. se repară, se netezeşte, se îmbunătăţeşte. echipe de muncitori cară moloz şi ciocănesc pe fiecare stradă. şi cu toate astea, înfăţişarea cochetă a strazilor nu este stricată de nimic. mai mult, nu vezi nori de praf, nu te dor urechile. cum fac? a fost prea putin timp să îmi dau seama...

atmosfera pe străzi este aceeaşi dintr-un film care mi-e drag, wimbledon. oameni tineri, relaxaţi care la prânz îşi permit să părăsească biroul de la etajul 23 şi să coboare în parc, să ia prânzul pe peluză. pe la şase după-amiaza găseşti pe pătură, în parc, toropiţi de cădură şi de oboseală tătici alături de bebeluşi şi de câinele familiei.

pe la nouă iese lumea pe străzi şi se adună în puburi unde se cântă live. mai un saxofonist, omul cu chitara, o tubă şi atmosfera e gata. nu am mai văzut până acum atâtea femei în rochii şi fuste ca la londra. cuvântul "Fashionable" nu poate fii pe deplin înţeles decât aici, unde femeile arată ca proaspăt coborâte din reviste. nimeni încruntat, nimeni la costum alergând. parcă la londra se poate cumpăra timp şi nimeni nu e în întârziere. densitatea de oameni e surprinzătoare.

sportul este mai mult decât o obişnuinţă, e o obligaţie. doar în cazul sportului am văzut încordare şi efort. alergau la 27 de grade prin parc, roşii şi congestionaţi, cu încrâncenare. pentru noi, românii, arătau oarecum comic. pentru ei era foarte serios. pauza de masă se închiei cu o alergare zdravănă care să îi ţină "fit and young". ceea ce e obligatoriu. nu am vazut graşi în londra. nici bătrâni. competiţia şi lupta care să dă aici este insensizabilă ochiului dar are totuşi semnele ei.

obscen de scump (4 lire o călătorie cu metroul în centru) londra nu e un oraş în care să îmbătrâneşti. dar până să te retragi, te asigură că o să te simţi bine.

Londra sau un oras care miroase a padure

tocmai m-am intors din ceea ce a devenit orasul meu favorit - Londra. sunt prea coplesita sa pot povesti, asa ca pentru inceput, cateva fotografii.

imaginativii

simpatici baietii ăştia din publicitate. cum au reuşit ei să fie singurii care au ca titulatură "creativii X şi Y"...

20 de mii de leghe...

recent, mi-a ajuns la urechi, "pe surse", că cineva din media a schimbat patronul şi s-a ales cu nici mai mult, nici mai putin, de 20 000 de euro lunar salariu. nu spun cine, persoană importantă în prag de alegeri - cineva pe care e bine să îl ai aproape în această perioadă, face foarte bine la moral. şi la spell points.

prima reacţie, a fost: "nu se poate! nu există aşa ceva!". după dezbaterea cu "sursele" (e posibil, nu e posibil) mi-a mai trecut din şocul sumei şi am ajuns la dilema partizană de a hotarî: e o sumă care nu se justifică pentru nimeni sau "bravo jurnalistului că i-a primit!".

i choose not to choose! doar să spun încet...vreau şi eu:D!